Începuturile mele de la japoneză

După o săptămână în care ne-am tot chinuit cu Hiragana şi Katakana (primele două alfabete japoneze), ieri am avut primul seminar de Civilizaţie şi cultură japoneză – foarte simpatic de altfel. Seminarul de ieri a avut tema: Stereotipuri cu şi despre Japonia. Imaginea Celuilalt.

Proful ne-a împărţit în grupe şi ne-a dat trei task-uri: să scriem de ce am ales să învăţăm japoneza, ce ştim despre Japonia (cuvinte cheie) şi care e ultima ştire auzită la tv sau radio despre această ţară. Prima mea impresie a fost că în final se va ajunge la concluzia că majoritatea ştim cam aceleaşi lucruri despre Japonia: gheişe, samurai, Hiroshima, Nagasaki, vulcani, cutremure, tehnologie avansată etc. Şi că ştiri despre Japonia nu vom şti prea multe.

S-a ajuns la o amplă dezbatere, din care am aflat multe chestii. Colegii mei ştiu multe lucruri despre Japonia, nu doar clişee. Motivele pt care au venit aici au fost dintre cele mai diverse: pentru că au făcut japoneza în liceu şi le-a plăcut, din plictiseală :), pentru că le place cultura japoneză şi motivul care mi-a plăcut mie cel mai mult: ca să înţeleagă anime-urile şi manga în limba lor pură, să nu mai aştepte o săptămână până ce apar subtitrările.

Mulţi şi-au dat cu părerea despre Japonia şi populaţia japoneză, ăsta fiind cred momentul pe care proful îl aştepta cel mai mult de la noi: momentul stereotipurilor şi al clasificărilor. Bineînţeles că japonezii au fost puşi în cutiuţa oamenilor extrem de naţionalişti, care nu primesc nimic din exterior, izolaţi. Sau, cum o tipă a subliniat foarte clar: sunt oamenii cei mai snobi de pe pământ. Eu personal n-am prea văzut legătura dintre japonezi şi snobism. Altă tipă zice că bărbaţii lor sunt misogini. Proful zice că bărbaţii români sunt mai misogini. 🙂

Ştiri despre Japonia au fost prea puţine. Explicaţia e destul de simplă: distanţa. Majoritatea sunt difuzate la sfârşitul jurnalelor şi au ca subiect: wow ce roboţel au mai inventat ăştia! Dar e natural să fie aşa. România cred că nici nu există în jurnalele lor de ştiri.

Oh well…şi ne-a tot lăsat să ne dăm cu părerea, să vorbim despre ei zicând că sunt cei mai nu ştiu cum de pe pământ, până când se apropia momentul de Kyu-Key (pauză). În ultimele minute am tras nişte concluzii, destul de evidente de altfel: ştim multe lucruri, disparate, din subiecte legate de Japonia care au prezentat importanţă pentru noi. Ştim cât sunt de diferiţi de noi. Sunt altfel. Altfel e frumos. E frumos să-l cunoşti şi să-l ştii pe altfel. E nou pentru tine şi e bun. Asta însă nu ne împiedică să gândim în stereotipuri. Ca tot omul punem lucrurile în cutiuţe. We just love doing that. Suntem foarte ordonaţi noi oamenii. Ne place să clasificăm.

Până la sfârşitul seminarului, ni s-a promis că vom deţine informaţii (dacă vom vrea, bineînţeles), care ne vor ajuta să ne formăm o părere cât mai obiectivă despre imaginea celuilalt. Oricum, cât mai obiectivă nu înseamnă că nu vom fi şi subiectivi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *