Gay experience

Hai că v-am şocat pentru câteva secunde. 😀 Din fericire nu am şi nu am avut niciodată asemenea înclinaţii perverse. Ceea ce vreau să vă povestesc este o întâmplare petrecută pe vremea studenţiei mele pe plaiurile clujene.

Era o seară destul de friguroasă de toamnă. În Cluj în general e mai frig decât prin alte părţi. Stăteam în căminul 14 din Haşdeu şi vorbeam cu orele la telefon cu prietena mea (acum soţia mea).

În seara aceea ne-am certat pentru cine ştie ce motiv de genul celor pe care le consideri prea stupide ca să ţi le aminteşti peste ani. De obicei conflictele se rezolvau după discuţii îndelungate. Totul era bine când se termina cu declaraţii de dragoste şi mai pasionale. Însă atunci eram atât de supărat încât pe la ora 00:15 mi-am luat geaca de piele, fularul cu Rapid şi am plecat să bat în picioare străzile.

Era un frig de îmi venea să îmi bag tot capul în geacă. Din păcate nu am avut niciodată aptitudini de ţestoasă. În ciuda vântului care îmi adia pe la urechi de parcă îmi şoptea…de fapt nu îmi şoptea nimic. Urechile mele erau prea îngheţate pentru a auzi şoaptele lui. Aşadar în ciuda vântului, m-am hotărât să vagabondez o vreme în parcul central.

Temerara mea aventurare în parc la o asemenea oră s-a dovedit a fi o idee nu tocmai inspirată. Prea supărat pentru a privi în urma mea, m-am aşezat pe o bancă lângă lac. Vreo trei tipi au trecut pe rând pe lângă mine. Îmi păreau atât de cunoscuţi…parcă îi mai văzusem undeva. Dar unde oare?

Uitând pe moment de supărare, îmi storceam creierul în încercarea de a-mi aminti de unde îi ştiam pe indivizii ăia dubioşi. Meditaţia mea existenţialistă a fost brusc întreruptă de o voce suavă. O voce suavă a unui bărbat! “Pot să mă aşez lângă tine?” Nu, rectific: “Pooot săăă măăăă aşez lângăăă tineee?” Era suav rău.

Dincolo de naivitatea mea caracteristică, în momentul acela am realizat situaţia în care mă aflam. După ce fusesem urmărit de trei bărbaţi cu orientări sexuale nu tocmai “în regulă”, timp de jumătate de oră, unul dintre ei se hotărâse să mă abordeze. Cu o grabă care l-ar fi făcut invidios şi pe Superman, m-am ridicat de pe bancă şi am plecat spre ieşirea din parc. Nu înainte de a-i răspunde politicos omului: “Da, poţi!”

Acum ştiu şi eu că fuga e ruşinoasă, dar a fost 100% sănătoasă. Cu alţi doi indivizi pe urmele mele, am bătut recordul de viteză pe cei 300 de metri până la ieşirea din parc.

Dacă întrebarea care vă preocupă în acest moment e “cum am rezolvat conflictul cu prietena mea”, pot să vă spun că mi-am atins obiectivul. Impresionată de pericolul la care mă expusesem, Cristina a uitat de supărare. Eram din nou “bubi al ei”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *