Gândurile unei necuvântătoare

Făcând ordine prin haosul dulapului meu cu cărţi, am redescoperit un anumit raft, de care uitasem complet (am uitat complet de multe locuri din camera mea, de două luni stau aproape 14 ore la birou şi lucrez ca un sclav, but hey, they call me a grown-up now). E un raft cu tot felul de felicitări de zile de naştere, primite în liceu, bileţele trimise pe furiş la orele de mate, desene, glumiţe pe care le savurez şi astăzi, ceea ce îmi confirmă faptul că tot copil am rămas. Sunt acelaşi copil, cu toată că îmi port servieta de laptop foarte matur, cu toate că am abordat stilul acela de om grăbit de pe Wall Street. De obicei, mă grăbesc, dar nu pentru că am ceva foarte important de făcut, ci pentru că îmi opresc alarma foarte natural şi adorm 🙂

Felicitările, desenele şi mărţişoarele sunt adunate din clasa a noua.

Fără să devin plictisitoare în romantismul meu nostalgic, am rămas uluită în faţa plicurilor şi încercam să îmi aduc aminte de o altă lume. A fost o altă poveste. O poveste în care arătam altfel, vorbeam altfel, aveam alţi prieteni, plângeam mai uşor, făceam alte alegeri, mă bucuram de alte lucruri, dar la fel de intens ca acum. Am terminat facultatea, m-am angajat, cică nu se mai cade să îmi fie dor de anii de liceu.

Eu mă voi uita mereu în urmă, pentru că la început de fiecare alt nou capitol, am adus ceva din capitolele vechi. Bănuiesc că doar aşa te dezvolţi şi reuşeşti să aduni cărămizi suficiente pentru clădirea vieţii. Vai, ce frumos a sunat asta. Cred că am fumat prea mult pe stomacul gol. Smoke on my imaginaaatiooon….şi acum regret că n-am ajuns la concertul Deep Purple, dar am ajuns, în schimb, la Roger Waters. Best night ever! ok, the second night ever 😀

Cam multe cuvinte pentru un articol de necuvântător…ce sa vă mai spun? Am atâtea lucruri de spus, dar timpul şi spaţiul nu îmi sunt suficiente, aşa că voi risca să povestesc puţin din fiecare şi să creez un haos, precum haosul din raftul meu cu cărţi, felicitări, mărţişoare şi desene din liceu.

Nu voi încerca să găsesc o încheiere la acest articol, pentru că nu-mi doresc să fie ultimul. Cine ştie, poate mă va mai lovi inspiraţia într-o zi înnorată ca asta şi vă voi gâdila văzul cu alte gânduri fără sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *