De prin Bucureşti…

Am o bucată bună de când citesc bloguri. Din câte am observat, majoritatea ce aparţin locuitorilor Bucureştiului ating la un moment dat subiecte precum: mizeria din Bucureşti, RATB-ul, “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”, necivilizaţie, etc. Mi-am propus eu aşa ca pe blogul ăsta să evit poveşti de genul. De ce? Pentru că pe mine mă scot din sărite oamenii care comentează în plus când îi deranjează ceva. Te-a călcat cineva în RATB pe picior şi nu şi-a cerut scuze… asta e. Nu trebuie să ştie tot autobuzul.

Nu sugerez că trebuie să înghiţi în sec când te deranjează ceva, dar nici consumul ăsta de energie al unor oameni nu-l înţeleg. Sala unui curs e prea mică pentru numărul de studenţi. Vrei să stai la cursul ăla, dar nu în picioare. Logic că e enervant. Nu prea ai cum să influenţezi situaţia în momentul respectiv…ce faci? După părerea mea, îţi bagi picioarele şi pleci. Afară e vreme frumoasă încă…why wasting it stând în spatele clasei în picioare şi bolborosind tot felul de înjurături către instituţie şi profesori şi viaţă şi ăla care azi dimineaţă te-a călcat în autobuz pe picior şi nesimţitul nu şi-a cerut scuze, şi of noi românii ăştia care nu suntem buni la nimic. Niciodată n-am să înţeleg consumul ăsta de energie…

Revenind la blogurile noastre şi la subiectele tipic bucureştene pe care nu vroiam să le abordez aici… Niciodată nu mi-a plăcut graba asta a locuitorilor din Bucureşti. O înţeleg, dar nu-mi place. Aşa că anul trecut când am ajuns aici, mi-am propus să nu ajung o grăbită, ce niciodată nu are timp de chestiile cu adevărat importante. Ce-am făcut ieri? Am trecut pe roşu în fugă (pentru că întârziam, bineînţeles), iar când am ajuns pe celălalt trotuar nu mi-au mers bine frânele şi am intrat din plin într-o fetiţă căreia cred că i-am mutat puţin nasul. Yeap…I’m an awful person. Chiar greu să nu te transformi măcar puţin când începi să locuieşti aici. De fapt, te transformi doar ca să te adaptezi. We are people, this is what we do. În orice caz, asta nu e o scuză pentru faptul că am intrat din plin într-o fetiţă şi abia am apucat să o întreb dacă e OK, dar luată de valul de oameni de la Romană, nu i-am auzit răspunsul.

Şi ca să epuizez toate frustrările mele legate de părţile aiurea ale Bucureştiului într-un singur post…

Am zis mai devreme de locuitori ai Bucureştiului, şi nu bucureşteni. Pentru că nu e ceva tipic bucureştenilor, ci e ceva caracteristic oamenilor care locuiesc de ceva timp în capitală. Însă populaţia de peste 60 de ani din autobuzul 300 în mod absolut sigur face parte din categoria bucureşteni. Şi sunt mulţi. Mulţi bătrânei în 300. Într-o zi au intrat controlorii în autobuz şi au coborât imediat, fără vreun succes, pentru că erau doar vreo 4 oameni tineri. Ce fac bătrâneii din 300?

Ţipă în mod foarte solidar dacă faci greşeala de a nu-l vedea pe cel din spatele tău care abia a intrat în autobuz şi nu-i cedezi locul. Personal, n-aş putea sta pe scaun şi un moşulică să tremure langă mine în picioare, însă … we really have to admit…că unii bătrânei bucureşteni chiar sunt afurisiţi. Şi ţipători. Ţipa şi comentează chiar şi după ce ai reacţionat rapid şi le-ai oferit locul. Şi încep cu generaţia tânără, şi cu clasicul “noi nu eram aşa”…

Astfel, iarăşi ne metamorfozăm adaptăm. Şi găsim tot felul de strategii. Stai la geam, nu trebuie să te ridici imediat să cedezi locul. Stai pe locurile de sus…acolo nu se înghesuie niciun bătrânel…

Aşa că…da, Bucureştiul schimbă oamenii prin simplul fapt că e aşa un consumator de energie. Însă şi oamenii influenţează acest consum continuu de energie. Prin comentarii inutile. Prin faptul că nu putem înţelege că atâta l-a dus pe respectivul capul, şi că dacă ne apucăm să ţipăm nu vom schimba nicio mentalitate. Prin faptul că eu scriu prostia asta de post despre chestii negative din Bucureşti, în loc să-mi conserv energia dormind.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *